Dintre toate emoțiile pe care le trăim, invidia este aceea pe care ne străduim cel mai tare să o ascundem. Orice alt sentiment înțeles ca negativ, cum ar fi ura sau gelozia, tot au o componentă demnă sau plauzibilă. Invidia nu poate fi justificată nicicum, e o sabie cu două tăişuri: te simți meschin şi umil şi pentru că o trăieşti, şi pentru că există motive s-o trăieşti.
Invidia, în accepțiune largă, este o trăire de ciudă față de cineva care are sau face ceva ce şi noi am dori să avem ori să facem. Dar este mai mult de-atât, această ciudă fiind însoțită şi de dorința de a face rău, de a distruge ceea ce vedem la alții. Există multă patimă în invidie, există pizmă. Cum am putea să explicăm o astfel de trăire? A vedea ceva frumos şi a dori să distrugi doar pentru că nu poți obține nu e un lucru uşor nici de explicat, nici de înțeles, nici de acceptat. Prin urmare, trebuie ascuns.
Interesant este că, de cele mai multe ori, n-o recunoaştem nici față de noi înşine. Ne mințim că este altceva întrucât dorim să ne întreținem iluzia că suntem nişte ființe superioare, incapabile de sentimente atât de meschine. Psihanalistul Melanie Klein vorbeşte despre mecanismele de apărare pe care le folosim pentru a putea face față propriei invidii. Unul dintre acestea constă în devalorizarea obiectului invidiei. Se spune, de exemplu, despre femeile frumoase că sunt proaste. Este o afirmație fără niciun temei, devalorizantă. Ne ajută să scăpăm chiar şi de invidie, întrucât ceva lipsit de valoare nu are de ce să fie râvnit.
Alteori, ne devalorizăm chiar pe noi. Este posibil ca atunci când suntem în competiție cu cel care ne stârneşte invidie să ne considerăm din start mai slabi şi să ne retragem. O altă ieşire onorabilă este şi îndepărtarea de obiectul invidiat. Distanța a reuşit mereu să diminueze emoțiile, fie ele lăudabile sau nu. O altă abordare interesantă este şi aceea de a încerca să-i faci pe ceilalți să simtă față de tine invidie. Crezi că dacă vei avea suficient succes pentru ca lumea să te invidieze, o să se echilibreze undeva o balanță. Dar acesta e un mecanism care adesea eşuează pentru că aduce multă autoînvinuire.
Indiferent de apărarea pe care o alegem, invidia, se pare, ne încearcă pe toți. Este un alt motiv pentru care nu putem fi perfecți. Putem, totuşi, să fim conştienți de ceea ce simțim pentru a şti mai bine cine suntem. În timp, dacă ne sporim încrederea în noi şi toleranța față de ceilalți, învățăm, cel puțin, s-o controlăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu